Fantomele autostrăzii de la Grindul Lupilor și mirajul turismului de masă în Delta Dunării

Ziarul Financiar a publicat ieri, 21 noiembrie 2018, un articol care prezintă incorect analiza datelor din piața de turism, pentru Delta Dunării: “Delta Dunării, afaceri oficiale de doar 25 mil. lei din cazare: „Problema este că nu vin turiştii străini“”. Cei care fac astfel de analize de piață ar trebui să aibă în vedere, în primul rând, caracteristicile Deltei Dunării, Rezervație a Biosferei, unde nu se poate face nici turism de masă, nu se pot construi nici stațiuni turistice. După o astfel de analiză, mulți dintre cei care studiază tendințele din ultimii 50 de ani de acaparare a Deltei și de transformmare a acestei zone într-un dezastru ecologic, își pot aminti despre rămășițele a ceea ce ar fi trebuit să devină autostrada de la Grindul Lupilor – o calamitate, dacă s-ar fi realizat!

Neavând stațiuni turistice, evident, nu vom avea în Delta Dunării un număr de locuri de cazare echivalent cu cel de pe Valea Prahovei sau de pe Litoral, deci nu putem nici să comparăm numărul locurilor de cazare, numărul anual de turiști sau profitul înregistrat de companii cu cele din zonele aminte. Dar, cine-și dorește urbanizarea Deltei Dunării și turism de masă în rezervația biosferei nu ține cont nici de legislația specială pentru aria protejată, nici de dezastrul pe care l-ar provoca exploatarea la maximum a zonelor în care s-ar putea construi, în aria protejată. Totuși, din timp în timp, pornind de la încercarea de a face autostrăzi în Delta Dunării, din timpul regimului comunist, până astăzi, se găsesc grupuri de interese care să propună urbanizarea Deltei, asfaltarea ariei protejate și soluții de turism de masă care ar urma să distrugă în mod iremediabil Delta Dunării. Deocamdată, este ilegal, dar mulți încă așteaptă să poată face lobby pentru modificarea legislației, pentru a înregistra profit din turismul de masă în Rezervația Biosferei Delta Dunării.

Analiza făcută de Ziarul Financiar compară cifrele de afaceri și profitul înregistrat în localitățile din Delta Dunării cu cele înregistrate în stațiunile cu flux intens de turiști, analiza fiind bazată din start pe principii false. Delta Dunării nu va avea niciodată aglomerații urbane, hoteluri cu sute de camere sau șosele de mare viteză, tocmai pentru că este o rezervație a biosferei. În Delta Dunării nu vor exista niciodată stațiuni turistice. Sunt cca 6.400 de locuri de cazare înregistrate în zona umedă din rezervație și încă aproximativ 1.411 în zona continentală, exceptând municipiul Tulcea, care mai are 2.043 de locuri. Nu se poate compara numărul total al locurilor de cazare din Delta Dunării cu numărul total al locurilor de cazare din marile orașe, din zonele de top ale turismului românesc – Valea Prahovei și Litoralul – sau din zonele istorice – Bucovina și Maramjureș, tocmai pentru că în Delta Dunării nu se poate construi și nici măcar nu există suficient teren pe care s-ar putea construi hoteluri, presupunând prin absurd că legea rezervației ar permite urbanizarea Deltei.

Nu se poate compara, în consecință, nici numărul de turiști – români sau străini – care vizitează anual zonele de top, cu numărul celor care vizitează Delta, tocmai pentru că nici nu se poate face turism de masă în Deltă, dar nici nu ar trebui să-și dorească cineva să facă așa ceva în Rezervația Biosferei, pur și simplu pentru că ar distruge rezervația și n-am mai putea vorbi despre Delta Dunării, în aceste condiții. Vorbim despre un turism lent, despre vizitatori educați, care știu pentru ce aleg Delta Dunării, nu despre turism de masă. Tocmai de aceea, nu putem nici măcar să considerăm că dacă ar fi funcțional aeroportul de la Tulcea, ar fi o situație mai bună pentru turismul din Delta Dunării, pentru că Delta nu are nevoie de turism de masă.

Nici afirmațiile celor care susțin că numărul turiștilor străini este scăzut nu reflectă realitatea, pentru că tocmai datele de la INS arată contrariul, cel puțin pentru primele opt luni ale anului 2018. Dar și această analiză este irelevantă, în context, deoarece sezonul începe în luna mai și se termină în noiembrie, iar anul acesta chiar s-au înregistrat perioade foarte lungi în care nu au mai fost locuri de cazare disponibile în Delta Dunării, în lunile august, septembrie și octombrie. Cifrele le vom putea analiza după finalul anului, când vor fi centralizate de Institutul Național de Statistică (INS).

În privința numărului de turiști care vizitează Delta, Ziarul Financiar arată că au fost doar 58.000, în primele șase luni ale anului (cei mai mulți fiind români), dar datele INS actualizate arată că în primele opt luni ale acestui an vizitat Delta Dunării 127.238 de turiști, cu 68.864 mai mulți decât în aceeași perioadă a anului precedent, dintre care 16.516 turiști străini, ceea ce înseamnă o creștere foarte importantă, compartiv și cu anii precedenți. Dar mai trebuie să luăm în calcul și numărul maxim de turiști pe care-i poate primi realmente rezervația – iar părerile sunt împărțite. Unii susțin că Delta nu poate primi mai mult de 120.000-150.000 de turiști anual, alții arată că ar putea fi 200.000-250.000, dar trebuie să se facă o diferențiere clară între numărul de înnoptări și numărul de vizitatori care nu se cazează în Delta Dunării.

Concluzia Asociației de Management al Destinației Turistice Delta Dunării este că Ziarul Financiar a făcut o analiză bazată exclusiv pe comparații între cifre, deși zonele care au fost luate ca reper au cu totul alt specific. O astel de analiză nu arată dezastrul din Delta Dunării, ci, dimpotrivă, modul în care se evită dezastrul, prin practicarea unui turism responsabil, nu a turismului de masă. Cei care analizează aceste date economice trebuie să înțeleagă faptul că numărul mic de locuri de cazare și numărul mic de turiști, comparativ cu Valea Prahovei sau cu Litoralul, reflectă exact ceea ce trebuie să se întâmple într-o rezervație a biosferei, iar cifrele de afaceri ale celor care oferă servicii turistice vor fi, în mod firesc, mult mai mici decât în alte zone turistice ale țării.

Situația prezentată ca o catastrofă nu este altceva decât una absolut firească pentru Rezervația Biosferei Delta Dunării, ba chiar se poate observa, anul acesta, o creștere foarte mare a numărului de turiști care au vizitat Delta Dunării și au înnoptat în județul Tulcea, comparativ cu anii precedenți (a se vedea graficele cf. INS). Analiza economică trebuie să ia în calcul toți factorii, nu doar cifrele, mai ales în astfel de zone geografice care presupun practicarea unui turism de nișă, foarte mult restricționat de o serie de factori de natura juridică și nu numai.

 

Foto Mihai Mitrea

Taguri:

#AMDTdeltadunarii

Urmariti-ne si pe retelele sociale pentru a fi la curent cu ultimele noutati!