Artiștii populari din județul Tulcea au făcut un spectacol de excepție la Constanța

Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării a strâns laolaltă meșteri populari și ansambluri artistice din județul Tulcea, care să prezinte cu succes zestrea culturală a comunităților din Delta Dunării, până la Munții Măcinului, cu ocazia celebrării Zilelor Dobrogei, de la Constanța.
„Vrem să arătăm ce înseamnă Dobrogea și produsele dobrogene, într-o astfel de manieră, într-o formulă integrată, care să cuprindă toate activitățile specifice județului Tulcea: gastronomie, turism, vinuri, meșteșuguri, muzică și dansuri tradiționale autentice. Nu a mai fost organizată o astfel de manifestare în ultimii ani. Județul Tulcea s-a prezentat la eveniment cu o parte din ceea ce are mai bun. Tradițiile aduse din Mahmudia, Luncavița, Sfântu Gheorghe, sau Tulcea, sunt doar câteva dintre frumusețile pe care județul Tulcea le oferă vizitatorilor”, a declarat Cătălin Țibuleac, Președintele A.M.D.T.D.D.
Evenimentul găzduit de Pavilionul Expozițional din Constanța, în perioada 14-17 octombrie 2018, s-a încheiat cu un spectacol de excepție, susținut de artiștii tulceni.
 Ansamblurile “Dorulețul”, din Tulcea, “Katiușa” din Mahmudia, “Altona”, din Cerna, “Sfitilina” din Vișina-Jurilovca și surpriza zilei, tânărul Narcis Gherghișan din Turcoaia, au încântat vizitatorii Pavilionului Expozițional din Constanța cu dansuri și cântece specifice zonei dobrogene din care provin.
Una dintre atracțiile principale a ultimei zile de târg a fost șezatoarea tradițională din cadrul standului județului Tulcea, unde meșteșugarii au împărtășit vizitatorilor, tainele pe care ei înșiși le-au învățat de la părinții sau bunicii lor: cusăturile dobrogene, împletiturile de papură deltaică, cioplitul în lemn, desenele tradiționale tătărești și împletiturile din sfoară.
Din Mahmudia, au participat Damian Lili si Haralașca Paulina, care lucrează diverse obiecte, din papură, foarte apreciate mai ales de turiștii care sosesc în Delta Dunării. Bianca Folescu din Vișina a venit cu broderie manuală, țesături, obiecte de decor și suveniruri de inspirație populară.
Geambai Nedin, din Tulcea, prelucrează cătrune și tărtăcuțe, cât și măsuțe și scăunele din lemn, decorându-le cu motive tradiționale tătărești. Tot din Tulcea, Gheorghe Toader este un binecunoscut  meșter în sculptură, care cioplește în lemn păsări din Delta Dunării. Din Luncavița, au venit Gabriela Ioniță care coase pe pânză țesută în război, pânză topită, cu motive tradiționale specifice comunei Luncavița și Nela Călinescu care crează obiecte cu sfoară răsucită, alcătuită din trei sau mai multe fire, naturale sau sintetice. Aniela și Eduard Acsente, din Sfântu Gheorghe, au confecționat păpuși îmbrăcate în portul tradițional al cazacilor și coronițe cu flori care fac parte din portul național al domnișoarelor, iar Valentina Koker din Jurilovca, confecționează podoabe capilare cu motive tradiționale rusești, numite Kokosnik.
Județul Tulcea s-a prezentat, de asemenea, prin gastronomie și vinuri, cu produse de la partenerii AMDTDD: branduri deja emblematice pentru județul Tulcea, precum Crama Vinuri de Măcin – furnizor al Casei Regale a României; Angelo – prăjituri și produse tradiționale din cultura comunităților dobrogene, sau Deltaica – produse gastronomice pescărești din Delta Dunării. Transportul colaboratorilor asociației a fost asigurat de partenerul pentru mobilitate al AMDTDD, Memento Bus, compania cu cele mai moderne autocare și microbuze din România, cu cele mai multe curse internaționale, în vestul Europei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *