Meniu

Tulcea, orașul celor șapte coline, cu istorie milenară

Tulcea este orașul așezat pe șapte coline, fiind cu adevărat o poartă spre Deltă. Are marele avantaj de a fi oraș port, atât pentru navele de pasageri, cât și pentru cele care transportă mărfuri. Orașul și-a dezvoltat, în ultimii ani, potențialul turistic, astfel încât există foarte mari șanse ca majoritatea locuitorilor să-și poată asigura existența activând în industria ospitalității, iar urbea să devină unul dintre principalele puncte de atracție turistică din România.

Orașul reședință de județ are și o istorie milenară. Dealurile Tulcei au fost populate continuu, începând din perioada culturii Gumelnița (2900 – 2200 î.Chr.). Izvoarele istorice atestă existența așezărilor omenești Aegyssus (secolul VIII î.Chr.), cu portul și orașul roman din secolele I – II d.Chr. Orașul a fost atestat documentar în anul 1657, iar denumirea Tulcea datează încă din vremea lui Mircea cel Bătrân. S-a aflat sub stăpânire otomană între anii 1420 și 1877, perioadă în care a suferit o decădere, situația îmbunătățindu-se după deschiderea canalului Sulina.

În perioada 1840-1859 localitatea a fost populată cu coloniști de origine germană, dar cei mai mulți germani dobrogeni au plecat din oraș în anul 1940, când au fost strămutați forțat în Germania nazistă, sub lozinca “Heim ins Reich” (Acasă în Reich). După cel de-al doilea război mondial, orașul s-a extins și s-a modernizat. În prezent, vatra orașului atinge o suprafață de 115 kmp.

#AMDTdeltadunarii

Urmariti-ne si pe retelele sociale pentru a fi la curent cu ultimele noutati!