Toamna, în Delta Dunării, aduce multe concursuri de pescuit. Era firesc să fie si o Cupă a Presei la Pescuit, pe care am organizat-o noi, pentru a doua oară, în 11-13 octombrie 2019.
Am invitat reprezentanți ai presei, naționale, regionale și locale, le-am dat câte o undiță în mână și i-am trimis în barcă, la muncă!
Se pare că nu s-au supărat pe noi, pentru că în afară de știuci, au pescuit reportaje foarte frumoase, fotografii și filmări superbe, despre delta noastră în haine de toamnă.
Prietenii noștri au venit, ca de fiecare dată, în sprijinul nostru,: Memento Bus, partenerul nostru de mobilitate, Vinuri de Macin și Crama Hamangia, au oferit premiile lor excepționale pentru câștigătorii noștri, iar Angelo ne-a dăruit un tort superb și desigur, delicios!
Gazde minunate ne-au fost Holbina Trei Bibani și Green Village.