Agerpres: Delta Dunării promovată la Târgul de turism al României

Delta Dunării va ocupa unul din standurile principale ale Târgului de Turism al României, găzduit de Bucureşti la sfârşitul acestei luni, şi-i va îmbia pe vizitatori cu preparatele tradiţionale din peşte.

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Tulcea, Horia Teodorescu, a declarat pentru AGERPRES că Delta Dunării va fi mult mai bine reprezentată prin Asociaţia de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării (AMDTDD) care pregăteşte evenimentul din Bucureşti.

„S-a pregătit într-un mod exemplar, spun eu, Târgul de Turism. Deja s-a luat un stand important, cu o poziţie foarte bună la acest eveniment. Cred că niciodată nu am fost reprezentaţi cum trebuie acolo. Acum există un cadru bine organizat, cu implicarea tuturor operatorilor şi a celor care au conexiuni cu zona turismului”, a afirmat preşedintele CJ.

Referindu-se la comentariile reprezentanţilor Asociaţiei Litoral-Delta Dunării cu privire la competenţele în domeniu ale managerului AMDTDD, Cătălin Ţibuleac, fost şef al Direcţiei Judeţene de Informaţii, Teodorescu şi-a exprimat încrederea în conducerea AMDTDD.

„Este o structură operativă, lucrativă şi am speranţă că va fi un plus pentru judeţul Tulcea. Nu este nimic rău în faptul că managerul acestei structuri este fostul şef al Direcţiei Judeţene de Informaţii”, a mai spus Teodorescu.

Potrivit informaţiilor furnizate de asociaţiile neguvernamentale care vor participa la Târgul de Turism al României, la standul judeţului Tulcea, vizitatorii vor fi îmbiaţi cu preparate tradiţionale din peşte.

CJ este partener al AMDTDD, alături de alte organizaţii neguvernamentale şi societăţi private din domeniul turistic din judeţ, după ce a renunţat la calitatea de membru al Asociaţiei Litoral-Delta Dunării.

Potrivit preşedintelui CJ, Horia Teodorescu, AMDTDD îşi propune să pună în valoare turismul în judeţ şi să se implice în soluţionarea unor probleme relevante, ca de exemplu cele legate de resursa piscicolă sau de stabilizarea forţei de muncă în turism.

sursă Agerpres

#AMDTdeltadunarii

Urmariti-ne si pe retelele sociale pentru a fi la curent cu ultimele noutati!