Observator: Hotelierii cer ca și angajații din sistemul privat să primească vouchere de vacanță, în 2022

De anul viitor salariaţii români ar putea beneficia din nou de vouchere de vacanţă.

Măsura e aşteptată ca un colac de salvare pentru recuperarea pierderilor din turismul românesc afectat de pandemie, dar şi pentru stimularea angajaţilor.

Hotelierii propun însă Guvernului o formulă îmbunătăţită. Valoarea tichetelor să crească şi să fie acordate tuturor salariaţilor, şi de la stat şi din privat.

Suspendarea acordării voucherelor de vacanţă în anul 2021, din cauza crizei economice, a lăsat urme în industriei ospitalităţii. Investitorii din turism spun că au înregistrat pierderi însemnate.

Cătălin Țibuleac, Administraţia Delta Dunării: Practic avem un minus 14% faţă de 2019. Susţinem reintroducerea voucherelor ca a unui instrument financiar absolut necesar dezvoltării şi susţinerii industriei în anii care urmează.

Ar putea fi date vouchere și pentru angajații din sectorul privat

Pentru anul 2022, reprezentanții Alianţei pentru Turism susţin că voucherele ar trebui introduse şi la privat, nu numai la stat.

Urmăriți întregul reportaj pe Observator

#AMDTdeltadunarii

Urmariti-ne si pe retelele sociale pentru a fi la curent cu ultimele noutati!