Privații și statul își unesc forțele pentru a crea branduri proprii Deltei Dunării și Dobrogei, care să fie promovate în țară și străinătate. „Fără turiști pasionați de grătare și all inclusive”

Delta Dunării și Dobrogea vor avea branduri proprii și vor fi promovate pe piețele internă și internațională cu identități vizuale care vor fi construite până la finalul anului următor, printr-un proiect în care s-au unit autoritățile locale din zona Dobrogei și a Deltei Dunării, impreună cu reprezentanții structurilor de cazare din zonă. Reprezentanții acestora spun că nu își doresc în Deltă turiști de masă, interesați de grătare și de all inclusive.

Cătălin Țibuleac, președintele Asociației de Management al Destinației Turistice Delta Dunării (AMDTDD), spune pentru Profit.ro că, în următorul an și jumătate, vor fi create două branduri și două identitați vizuale diferite, unul pentru Delta Dunării, în sine, și altul pentru toată Dobrogea, care să înglobeze și Delta, pentru ca această zonă să poată fi promovată într-un mod unitar și coerent. „Vorbim de produse turistice dobrogene precum, turismul religios și altele. Regiunea Dobrogea merită și trebuie să fie promovată într-un mod integrat, dar trebuie găsite elemente de intersecție care să susțină acest lucru. Vor avea și identitate vizuală, dar brandul în sine trebuie să aibă în spate un întreg complex de măsuri. Brandul îl așezi pe un produs, cum ar fi un vin, pe care îl certifici prin acest brand, sau zona de alimentație sau de transport. Brandul în sine trebuie să stabilească niște standarde de calitate și el înseamnă un întreg produs turistic și are în spate o întreagă poveste”, spune președintele organizației.

În următorul an, asociația va redacta strategia de dezvoltare-promovare, iar totul, inclusiv brandurile și identitatea vizuală, va fi gata spre finalul anului 2020. Între timp, asociația se va transforma în Organizație de Management al Destinației, atunci când legea o va permite.

Țibuleac a mai spus că promovarea va fi făcută selectiv, mai ales în cazul Deltei, care nu se pretează la turismul de masă. Sunt mai puțin doriți în Deltă turiștii pasionați de grătare și fascinați de conceptul all inclusive, care umplu sudul litoralului. „Turistul care vine în Deltă e un turist educat, el nu vine pe repede înainte. Nu trebuie să fie un turist agresiv și grăbit, ci unul care să respecte natura și să se preteze la o vizitare lentă, chiar dacă stă o singură zi. Nu avem nevoie de turiști de masă, ba dimpotrivă, cu astfel de turiști, ajunși în număr mare, distrugem natura”, a explicat el. Reprezentantul asociației a mai spus că statul român, prin entitățile care au condus turismul, nu a promovat aproape deloc până acum Delta Dunării și Dobrogea, și nici alte asociații care își asumau așa-zisa promovare a Deltei. „Noi am făcut un produs turistic bazat pe tradiții, pe gastronomie locală, pe multiculturalitate, pe natură, biodiversitate. Turiștii apreciază o plimbare cu caiac-canoe, să stea într-o micropensiune, să mănânce cu specific local. Vom merge cu promovarea pe piața țărilor riverane Dunării, precum Austria și Germania, dar și pe țări nordice, precum Danemarca și Norvegia, dar și Franța și Marea Britanie. Delta are mare potențial de creștere, dar trebuie să avem grijă, pentru că este o linie foarte sensibilă între a face bine și a face foarte mult rău”, a adăugat acesta.

Articol preluat de la Profit.ro

#AMDTdeltadunarii

Urmariti-ne si pe retelele sociale pentru a fi la curent cu ultimele noutati!